Alex

Buşilă

Alex Buşilă Trainer acreditat • 6 teme

În paralel cu formarea în psihoterapie şi+a început carierea de trainer şi director de fericire în mediul organizaţional. Aici a avut ocazia să dea sfaturi (fapt care nu prea se întâmplă în cabinetul de psihoterapie).

De caţiva ani i se spune şi "profu". Asta pentru că nu a rezistat tentaţiei şi s+a apucat de predat. Alexandru este un trainer modern, proaspât şi inovativ. Îmbină cunoştinţele tehnologiei cu mesajul ce urmează a fi transmis, într+o formă neconvenţională dar eficientă. Carisma, empatia şi consistenţa sunt doar câteva din elementele cu care a fost caracterizat ăn multele formulare de feedback folosite de+alungul timpului.

"Cine nu se poate considera copil, se poate considera un om mort". Această frază este nr 1. din decalogul lui Alexandru Buşilă. Valorile şi principiile fac de cele mai multe ori diferenţa în situaţiile dificile, între oameni. Alexandru a absolvit facultate de psihologie şi a continuat cu un master de terapie Cognitiv Comportamentală. Alex este iniţiatorul campaniilor Cortul terapeutic şi Caravana terapeutică, programe care aduc aduc oamenii mai aproape de producesul de vindecare... sau invers.

Certificări: trainer acreditat ANC, master în terapie cognitiv-comportamentală, psiholog, profesor

Alex Busila

Teme asociate

Într-un context perfect ar trebui ca oamenii să aibe încredere în liderii lor şi să+i urmeze în iniţiativele pe care aceştia le propun echipei fără să existe urme de îndoiala. lipsă de motivaţie sau îndoială. Având în vedere că expunerea de mai sus este una ideală şi greu de atins, de cele mai multe ori ne aflăm în situaţii care ne consumă foarte multă energie pentru a genera un context potrivit manifestării procesului de leadership. Followership art işi propune să îi aducă pe participanţi mai aproape de înţelegerea contextului în care se află -leader/follower- şi să conştientizeze care sunt responsabilităţile fiecărui rol.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • înţeleagă mai bine poziţionarea leader-follower
  • construiască echipe într-un mediu bazat pe încredere şi responsabilitate
  • extindă înţelegerea conceptului de leadership prin conştientizarea atribuţiilor părţilor implicate

Termenul de inteligenţă emoţională a devenit cunoscut la nivel mondial în 1995 odată cu publicarea cărţii lui Daniel Goleman: Emotional Intelligence - Why it can matter more than IQ. Din acel moment societatea a conştientizat importanţa coeficientului EQ şi cum poate acesta influenţa evoluţia oamenilor în viaţa profesională şi personală. O înţelegere clară a acestui concept printr-o cunoaştere mai bună a emoţiilor şi gestionarea lor, te poate ajuta să controlezi mai bine ce se întâmplă cu tine dar şi cu cei din jurul tău. Pentru a ajunge la acest obiectiv, acest traing te provoacă la introspecţie, te plimbă prin copilărie şi prin experienţe care ţi-au impactat viaţa, ajutăndu-te astfel mai bine să înţelegi sursa comportamentelor şi a reacţiilor sale.

O să descoperi ce este empatia şi cum se manifestă ea, responsabilităţile creierului emoţional şi a celui raţional, metode de a gestiona emoţiile în situaţii dificile şi cum putem lucra la dezvoltarea coeficinetului EQ.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • înveţe ce este inteligenţa emotţională şi care este importanţa ei
  • deprindă tehnici de reglare şi co-reglare emoţională
  • îşi îmbunătăţească coeficientul EQ
  • gestioneze mai bine emoţiile în situaţii de criză

Conştientizarea stresului dar şi a situaţiilor care îl generează sau îl întreţin este primul pas pe care îl putem face pentru a putea lupta împotriva stării de tensiune care ne face să fim neferiţi. Odată ce suntem conştienţi de stare, trebuie să identificăm ce este în controlul nostru, ce putem influenţa şi care este zona care ne stresează dar şi cea pe care nu o putem schimba.

Înţelegând care este chimia stresului şi ce reacţii produce în corpul uman, creştem motivaţia în luptă pe care o ducem cu factorii externi dar şi interni care induc stresul. În momentul în care oamenii reuşsesc să gestioneze distresul şi să înţeleagă stresul productiv, eustresul, calea spre evoluţie şi dezvoltare este mult mai lină şi prin această diferenţiere clară putem să ne expunem controlat la diverse situaţii care ne cresc.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • cunoască cauzele stresului în plan personal şi profesional
  • ştie ce se întâmplă în corpul uman în urma generării stresului
  • identifice semnele vizibile şi invizibile ale distresului

Fie că e vorba de un proces de schimbare imous sau o acţiune dorită de noi, decizia de schimbare vine cu o reţinere puternică care este legată de câteva elemente foarte importante: disconfortul psihic, creşterea consumului de energie, frica de necunoscut, teama de cristică şi eşec. Dacă eşti într-un proces de schimbare şi te doare. Bucură-te! Eşti pe drumul cel bun!

În secolul în care trăim, dezvoltarea abilităţii de adaptare în procesele de schimbare poate fi secretul succesului şi te poate aduce mai aproape de ţintele propuse, în timp ce eşti în poziţia de lider a procesului.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • descopere etapele procesului de schimbare
  • reuşsească să anticipeze etapele din proces şi să preia controlul
  • motiveze şi să se motiveze pentru a susţine schimbare

Pentru a obţine rezultatele pe care ţi le doreşti în viaţa ta, utilizarea eficientă a timpului devine un element cheie.

Cu toţii dorim să fim eficienţi şi productivi în plan profesional. Dorim să găsim timp pentru a investi energie şi pe plan personal, deşi uneori nu reuşim acest lucru. Când vine vorba despre timp, ai doar două posibilităţi: să alergi după el sau să vă plimbaţi la braţ. Volumul ridicat de informaţii, într-o lume în care schimbările şi volatilitatea sunt certitudini, face ca abilităţile de a stabili priorităţi şi de a lua rapid deiciziile potrivite să fie esenţiale pentru atingerea rezultatelor. Şi, pentru că de multe ori cădem în capcana de a supraestima timpul alocat pentru diverse proiecte sau omitem să luam în calcul neprevăzutul ce poate interveni în programul nostru, ajungem în puncte de stres în care timpul ni se pare un duşman.

Pentru a putea prelua controlul avem nevoie de instrumente care să ne facă viaţa mai uşoară.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • îmbunătăţească înţelegerea în relaţia timp-stres
  • crească nivelul de eficienţă
  • definească mai clar obiectivele şi să le urmeze
  • delege sarcini mai clar şi eficient

Divergenţele sunt de regulă cauzele conflictelor în organizaţii. Pot fi divergenţe la nivelul obiectivelor, intereselor, valorilor sau la nivel de comunicare.

Pentru a ajunge la o înţelegere mai bună şi implicit la o gestionare eficientă a conflictului la nivel de organizaţie, trebuie să înţelegem mai întâi: comportamentele oamenilor şi factorii care generează starea de conflict, tipul conflictului şi ce putem învâţa din această situaţie. În anii 1970, cercetătorii Kenneth Thomas şi Ralph Kilmann au identificat cinci stiluri generale de abordare a conflictelor, rezultate din combinarea a două dimensiuni fundamentale: preocuparea pentru celălalt sau cooperarea şi preocuparea pentru sine sau asertivitatea. Cele cinci strategii principale de soluţionare a conflictelor sunt: competiţia, colaborarea, compromisul, acomodarea şi evitarea.

Recomandat pentru cei care vor să:

  • genereze un proces de învăţare în urma fiecărui conflict
  • medieze mai bine conflictele în care sunt implicaţi ei sau persoanele din jur
  • înţeleagă mai bine etapele şi cauzele conflictului

Servicii Suntem pasionaţi de ceea ce facem

Training
Team Building
Coaching
Project 4

Ce spun clienţii